Contract de mandat: reguli aplicabile și template contract
Contractul de mandat este soluția juridică atunci când vrei să delegi responsabilități și să ai certitudinea că afacerile tale progresează, chiar și în absența ta. Fie că ai nevoie de cineva care să semneze contracte sau alte acte juridice în numele tău, să gestioneze afaceri sau să te reprezinte în relații profesionale sau în fața autorităților publice, un modal contract de mandat îți asigură cadrul legal propice.
Un template profesionist de contrat de mandat simplică procesul delegării de sarcini și reprezintă garanția de care freelancerii și afacerile au nevoie pentru conservarea drepturilor.
Reguli generale pentru contractul de mandat. Model contract mandat.
Ce este contractul de mandat?
Contractul de mandat este un instrument juridic prin care o persoană (mandant) încredințează unei alte persoane (mandatar) sarcina de a acționa în numele său într-un anumit scop, de obicei legat de încheierea unor alte contracte sau reprezentarea în fața partenerilor contractuali sau instituțiilor publice.
Contractul de mandat este frecvent utilizat pentru: reprezentarea în tranzacții comerciale, negocierea unor contracte, gestionarea proprietăților sau afacerilor sau reprezentarea unei companii în relația cu clienții și partenerii.
Într-un contract de mandat, mandatarul are obligația de a îndeplini sarcinile încredințate cu diligență și loialitate față de mandant și în limitele convenite de părți. La rândul său, mandatul trebuie să ramburseze eventualele cheltuieli efectuate în interesul său de către mandatar, iar atunci când contractul de mandat este remunerat, mandantul trebuie să plătească mandatarului un onorariu pentru munca sa.
Ce structură are contractul de mandat? Template contract mandat.
Un contract de mandat redactat profesionist trebuie să includă următoarele elemente esențiale:
Identificarea părților (mandant și mandatar)
Obiectul mandatului (activitățile pe care mandatarul le va desfășura)
Durata contractului (dacă părţile nu au prevăzut un termen contractual, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui)
Remunerația mandatarului, dacă este cazul.
Drepturile și obligațiile fiecărei părți.
Condițiile de reziliere / încetare a contractului de mandat.
Clauze de confidențialitate între părți, dacă sunt necesare.
Care sunt principalele tipuri de mandat? Avocat contracte.
Contractul de mandat cu reprezentare presupune ca mandatarul acționează în numele și pe seama mandantului, având autoritatea de a încheia acte juridice cu terți în locul acestuia.
Conform acestui contract, mandatarul este împuternicit să semneze documente și să ia decizii care îl vor obliga direct pe mandant, dar este evident faptul că acționează pentru o altă persoană.
Acest tip de mandat este ideal atunci când mandantul nu poate fi prezent pentru a gestiona anumite tranzacții sau activități și are nevoie de o persoană de încredere care să îl reprezinte legal. De exemplu, când ești plecat din țară, poți mandata pe cineva să vândă un imobil în locul tău, iar actele semnate de mandatar vor avea aceeași valoare juridică ca și cum ai fi semnat personal.
Contractul de mandat fără reprezentare presupune că mandatarul acționează în nume propriu, dar pe seama mandantului. În consecință, terții care contractează cu mandatarul nu vor cunoaște întotdeauna faptul că mandatarul acționează în interesul altcuiva, ceea ce înseamnă că între ei și mandant nu se stabilesc rapoarte juridice. Cu toate acestea, mandantul, va putea să exercita împotriva terților drepturile de creanţă născute din executarea mandatului, dacă şi-a executat propriile sale obligaţii faţă de mandatar.
Acest tip de contract de mandat fără reprezentare este folosit în situațiile în care se dorește protejarea identității mandantului și relația dintre mandant și terți nu este necesar să fie dezvăluită.
Întrebări frecvente despre contractul de mandat
Pot mandata pe cineva să semneze acte în locul meu dacă eu sunt plecat din țară?
Da, este posibil să împuternicești o persoană de încredere să semneze acte juridice / contracte în locul tău atunci când ești plecat din țară, fie printr-un contract de mandat, for printr-o procură. În contractul de mandat vei specifica limitele mandatului și ce acte poate semna mandatarul în numele tău.
Dacă actele juridice pe care mandatarul urmează să le încheie necesită autentificarea a un notar public, și contractul de mandat sau procura vor necesita forma autentifică. În asemenea caz, poate fi nevoi să apelezi la Ambasada sau Consulatul României din țara în care te afli.
Ce se întâmplă dacă mandatarul nu își îndeplinește obligațiile?
Dacă mandatarul nu își îndeplinește sarcinile stipulate în contract, mandantul are dreptul să rezilieze contractul și, în unele cazuri, poate solicita despăgubiri pentru daunele suferite. Remediile se vor aplica în funcție de clauzele incluse în modelul de contract mandat folosit.
Cum pot să îmi protejez interesele atunci când semnez un contract de mandat?
Pentru a-ți proteja interesele, asigură-te că toate detaliile relevante sunt clar menționate în contractul de mandat, inclusiv obiectul mandatului, durata, remunerația și condițiile de reziliere. O clauză de confidențialitate poate fi adăugată dacă informațiile gestionate de mandatar sunt sensibile. Este recomandat să apelezi la un avocat contracte pentru a te asigura că folosești un model de contract adecvat.
Sunt mandant. Pot revoca contractul de mandat oricând?
Ca regulă, da, mandantul poate revoca oricând contractul de mandat. Este totuși necesar să respecți condițiile stipulate în contract și, în unele cazuri, poți fi obligat să achiți despăgubiri mandatarului.
Ce se întâmplă dacă mandantul decedează?
Contractul de mandat încetează automat la decesul mandantului, cu excepția cazului în care mandatul a fost acordat pentru a proteja anumite interese ale acestuia chiar și după deces. Ultima ipoteză este incidentă atunci când există mențiuni expres în contractul de mandat.
Cum te ajută template-ul de contract mandat Docs & Deeds?
Puterea de a reprezenta și acționa în numele unei alte persoane vine la pachet cu consecințe juridice. Când contractul de mandat nu este redactat corect, pot apărea numeroase probleme cu potențial de a escala în litigii complicate.
Câteva exemple practice extrase din experiențe reale în care contractele de mandat redactate neglijent au dus la conflicte și procese îndelungate:
mandatarul a semnat un antecontract de vânzare pentru un imobil, pentru o sumă mai mică decât valoarea de piață a acestuia. Când mandantul a aflat, a dorit să anuleze tranzacția, însă cumpărătorul a intentat proceduri judiciare pentru încheierea contractului de vânzare, invocând antecontractul semnat de mandatar.
o companie a mandatat un consultant să negocieze și să încheie contracte de achiziție cu furnizorii. Necunoscând specificul industriei, consultantul a semnat contracte dezavantajoase cu furnizorii care nu puteau asigura calitatea dorită. Ca urmare, compania a suferit pierderi financiare și a fost nevoită să rezilieze contractele cu furnizorii respectivi, angajându-se în procese costisitoare pentru a recupera pagubele.
un antreprenor a mandatat un consultant să negocieze o fuziune cu o altă companie. Contractul de mandat nu conținea clauze detaliate privind confidențialitatea informațiilor discutate în timpul negocierilor. Consultantul a divulgat informații confidențiale unui competitor, ceea ce a dus la pierderea avantajului strategic al mandantului și la eșecul fuziunii.
Evită să fii protagonistul unor asemenea situații, folosind model de contract mandat actualizat și verificat de avocați!
Diferențe dintre contractul de mandat și alte modele contracte
Ce diferență există între contractul de mandat remunerat și contractul de prestări servicii?
Contractul de mandat remunerat presupune că mandatarul acționează în numele și pe seama altei persoane (mandantul), îndeplinind anumite sarcini stabilite de comun acord. Elementul esențial al contractului de mandat este reprezentarea, cu consecința că între mandatarul și terți nu se stabilesc raporturi juridice, ci mandatul este cel care dobândește drepturi și obligații.
În schimb, contractul de prestări servicii implică furnizarea unor servicii specifice de către prestator către beneficiar, fără ca prestatorul să aibă autoritatea de a reprezenta legal beneficiarul. Prestatorul nu poate semna acte sau documente în numele beneficiarului, cu excepția cazului în care există o procură separată. Așadar, îîn cazul contractului de prestări servicii, focusul este pe realizarea unor activități precise de către prestator și nu pe reprezentarea unei părți în raport cu un terț.
Ce diferență există între contractul de mandat remunerat și contractul individual de muncă?
Contractul de mandat remunerat oferă mandatarului un grad sporit de autonomie în îndeplinirea sarcinilor sale, acesta fiind responsabil doar de rezultatele obținute, nu și de modul în care își organizează activitatea. Mandatarul nu este supus unui program de lucru fix, nu este integrat în structura internă a companiei care îl mandatează și nici nu are obligația de a urma instrucțiuni detaliate din partea unui superior ierarhic.
În schimb, contractul individual de muncă implică o relație de subordonare între angajat și angajator, unde angajatul este obligat să respecte un program de lucru stabilit împreună cu angajatorul, să urmeze instrucțiuni detaliate și să se supună regulilor interne ale angajatorului. De asemenea, un contract de muncă oferă protecție juridică suplimentară angajatului, cum ar fi concedii plătite, drepturi la asigurări sociale și alte beneficii prevăzute de legislația muncii, pe care contractul de mandat nu le acoperă.
Ce diferență este între contractul de mandat remunerat și procură?
Contractul de mandat remunerat este un acord între două părți (contract), în timp ce procura este un document unilateral. Ambele tipuri de acte juridice permit mandantului să împuternicească o altă persoană pentru a acționa în numele său într-o anumită situație specifică și, în multe cazuri, procura este emisă în temeiul unui contract de mandat semnat de părți.
Cât timp ambele tipuri de acte juridice permite atingerea unor rezultate similare privind reprezentarea, pot exista diferențe de utilitate practică: procura este, de obicei, limitată la un singur act sau o serie de operațiuni punctuale, în timp ce contractul de mandat se încheie atunci când între părți se stabilește o relația de reprezentare mai complexă.
Ce diferență este între contractul de mandat remunerat și contractul de mandat pentru numire administrator SRL?
Contractul de mandat remunerat este folosit în diverse contexte, pentru a delega sarcini specifice unei persoane care să acționeze în interesul mandantului.
Contractul de mandat pentru numirea unui administrator într-un SRL este un tip special de mandat prin care o persoană (fizică sau juridică) este desemnată să gestioneze și să administreze activitățile zilnice ale unei firme de tip SRL. Administratorul unui SRL are atribuții și responsabilități gestionarea și coordonarea afacerii, luarea deciziilor în interesul companiei și reprezentarea firmei în fața terților.
Mandatul unui administrator implică nu doar reprezentare, ci și răspunderea pentru deciziile comerciale luate în cadrul societății. Mai mult, administratorul dobândește drepturi și obligații proprii, reglementate de legislația societăților comerciale, aferente funcției pe care o îndeplinește.
Comentários